Care este costul real de cumparare a unei case vechi?

Atunci cand se doreste cumpararea unui imobil vechi, de obicei acest pas este facut din doua motive:

  • Fie imobilul este accesibil ca pret, insa are o suprafata mica.
  • Fie este un imobil cu pozitie sau arhitectura deosebita, dar cu un pret pe masura.

 

Indiferent de motivul pentru care doriti sa cumparati imobilul, trebuie sa stiti care este starea imobilului si ce lucrari trebuie executate pentru a putea exploata imobilul in conditii de siguranta.

O alta componenta a costului real al imobilului il constituie aducerea la zi a instalatiilor. Aceasta etapa poate reprezenta o suma importanta din bugetul de renovare al cladirii, deoarece cel mai probabil instalatiile trebuie inlocuite cu unele noi, in concordanta cu standardele in vigoare.

Sa ne imaginam ca dorim sa cumparam un imobil care se dovedeste ca are nevoie de consolidare – care reprezinta jumatate din pretul imobilului (sa zicem 150000 euro), deci aproximativ 75000 euro.

Deci, la un calcul simplu, realizam ca de fapt cladirea noastra, pentru a putea locui in conditii de siguranta in ea, va costa intr-un final 225000 euro. Sa nu uitam ca va veti muta cu familia in acest imobil, cu toate consecintele. Nimeni nu vrea sa se mute cu familia intr-o casa nesigura in caz de seism.

Sa luam acum cazul schimbarii instalatiilor. La costul de achizitie de 150000 euro veti adauga, pe langa renovarea imobilului si inlocuirea instalatiilor, sa zicem, 15000 euro. Deci si in aceasta varianta pretul de exploatare decenta a cladirii, daca putem sa ii spunem asa, este 165000 euro.

Foarte multe persoane nu iau in considerare aceste costuri, si achizitionand casa cu credit de la banca, nu mai au resurse financiare care sa acopere si situatiile explicate mai sus.

Am expus pana acum doua cazuri clare, dar cladirile pot avea nevoie si de alte reparatii:  inlocuiri de acoperis, refaceri partiale mai mici sau mai mari, care cumulat implica costuri importante.

In concluzie, este foarte important sa ai un cost aproximativ al lucrarilor ce trebuie aduse cladirii si instalatiilor acestora inainte de a cumpara imobilul. Daca ai cumparat deja imobilul si incepi sa bugetezi lucrari pe care nu l-ai prevazut, s-ar putea sa te gasesti in situatia de a nu putea sa accesezi fonduri pentru aceste reparatii neprevazute.

Inspectia tehnica imobiliara – Cazuri concrete in care sa NU CUMPERI o casa veche

Sfaturi cumparare casa veche

Atunci cand doriti sa va cumparati o casa veche, trebuie sa aveti in vedere doi factori:

  1. Siguranta in exploatarea a cladirii;
  2. Durabilitatea acesteia.

Acesti doi factori sunt influentati negativ din mai multe motive. Voi enumera principalele motive:

  • Interventii neautorizate sau fara efectuarea unei expertize tehnice asupra cladirii, fara un proiect tehnic, fara autorizatie de constructie. Aici ma refer la daramarea de pereti, de stalpi de sustinere, taierea de grinzi etc.;


  • Modificari neautorizate la structura de rezistenta, cum ar fi turnarea de placi in poduri, schimbarea de destinatie, extinderere sau suprainaltare etc.;
  • Perforarea, taierea, sau interventii asupra structurii cu ocazia refacerii instalatiilor;


  • Neindepartarea apelor pluviale de la baza fundatiei. Acesta este un viciu des intalnit care afecteaza imobilul prin colectarea si deversarea punctuala a apei pluviale la baza fundatiei. Aceasta concentrare are consecinte asupra sigurantei in exploatare si a durabilitatii imobilului prin fenomenul de afectare locala a capacitatii portante, a caracteristicilor terenului, cat si a imbibarii locale cu apa a structurii. Efectele vizibile sunt atat in ceea ce priveste fisurarea anvelopei cladirii, cat si efecte specifice infiltratiilor (decolorari, exfolieri etc.).


Un fenomen ingrijorator il reprezinta “abilitatea” unor proprietari de introducere in legalitate a cladirilor cu vicii, prin “bunavoita” autoritatilor publice locale.

Atunci cand cumparati o casa trebuie sa aveti in vedere ca durata normata de viata prentru tipul acesta de cladiri este de 50 de ani. Durabilitatea este cu totul altceva si depinde de modul de exploatare a cladirii, modificarile aduse acesteia, varsta constructiei, impactul seismurilor asupra acesteia etc.